Untitled

Iată că a trecut o lună de la începutul poveştii noastre. În tot acest timp Anastasia a învăţat multe dar cel mai important, a învăţat că a conduce o firmă vine la pachet cu o serie întreagă de lecţii. Important este să îţi aloci şi un timp de gândire în care să tragi anumite concluzii din fiecare lecţie pe care ţi-o oferă viaţa.

Sentimentul primar al micuţei noastre după tot acest timp este frica de a nu-şi pierde încrederea înainte de a reuşi. La început ştiam că va fi dificil, că în viaţă nu le poţi şti pe toate, că este un business de detaliu plin de neprevăzute şi că înţelepciunile născute din orice domeniu este bine să le iei în doze mici, cu linguriţa pentru că altfel poţi stârni reacţii adverse din partea organismului.

Din fericire, primele lucruri pozitive au venit mult mai repede decât ne aşteptam şi suntem mândri de orice moment, mai reuşit sau mai puţin reuşit. Le considerăm succese de moment şi succese de viitor pentru că am reuşit, per ansamblu, să ajungem la o nouă etapă.

Anastasia vrea să crească frumos, să îşi extindă şi îmbunătăţească serviciile, să înveţe din greşeli, să ne facă mândri că există în comunitatea în care trăim. Aşa am înţeles că fundamentul culturii organizaţionale este centrat pe nevoile indivizilor, iar feedback-ul este o componentă importantă pentru dezvoltarea şi evaluarea acestora.

Astfel că avem nevoie de ajutorul dvs. pentru a o creşte frumos şi vă încurajăm să ne fiţi alături cu sfaturi, critici, observaţii sau încurajări. Totul este perfectibil şi vă asigurăm că vom ţine cont de fiecare sfat în parte.